joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTA început demolarea construcţiilor ilegale

A început demolarea construcţiilor ilegale

Municipalitatea botoşăneană a demarat o amplă campanie de demolare a construcţiilor ridicate pe domeniul public, fără autorizaţie. Aceste construcţii vor fi dezafectate pe cale administrativă, prin dispoziţie a primarului Cosmin Andrei. Totodată, în atenţia municipalităţii se află şi botoşănenii care şi-au realizat curţi prin împrejmuirea terenului din faţa blocului unde locuiesc.

Ieri, 16 iunie, muncitorii de la Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement au dezafectat  împrejmuirea unui teren adiacent unui bloc, aflat pe strada Tiberiu Crudu, nr.5. Această împrejmuire a fost realizată fără autorizaţie de construcţie şi fără ca persoana care şi-a făcut acea curte să aibă titlu de proprietate sau contract de concesiune pentru suprafaţa ocupată.

În perioada următoare va fi dezafectat un chioşc metalic aflat în curtea Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani.

Marţi, 14 iunie, au fost dezafectate trei magazii construite fără autorizaţie, în Centrul Istoric, în curtea unei clădiri de lângă Hotelul Rareş.

În următoarea perioadă vom intensifica activitatea de patrulare în zona de responsabilitate, pentru identificarea unor terenuri şi construcţii ilegale, asigurarea unui climat de siguranţă, prevenirea şi urmărirea respectării prevederilor legale în domeniul disciplinei în construcţii”, a transmis Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale.

    

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.8 °
10.6 °
69 %
2.9kmh
100 %
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...