miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTBotoșănean prins de patru ori într-o lună în timp ce vindea țigări...

Botoșănean prins de patru ori într-o lună în timp ce vindea țigări de contrabandă

Un botoșănean a fost depistat de patru ori într-o lună în timp ce vindea țigări de proveniență extracomunitară în Piața Centrală din municipiul Botoșani.

„Din data de 17 iunie 2022, când a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.85 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal, în urma căreia și jandarmii pot sancționa contravențional ,,deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false”, au transmis reprezentanții IJJ Botoșani.

Sancțiunile aplicate acesteia însumează nu mai puțin de 80000 de lei, în condițiile în care a fost aplicată de fiecare dată doar amenda minimă prevăzută de Codul Fiscal, respectiv 20000 de lei.

Chiar în această dimineață, jandarmii i-au confiscat 135 de pachete de țigări, vânzătorul neautorizat apropiindu-se de cantitatea cumulată de 500 de pachete confiscate în decursul unui an calendaristic, limită a cărei depășire constituie infracțiune.

Misiunile Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani pe linia combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile sunt executate periodic în piețele agroalimentare de pe raza județului, acesta fiind unul dintre obiectivele de acțiune ale inspectoratului în anul 2022.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
51 %
1.7kmh
75 %
mie
22 °
J
21 °
vin
20 °
S
24 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...