joi, septembrie 18, 2025
AcasăLocal BTROBOR la 3 luni își continuă creșterea accelerată

ROBOR la 3 luni își continuă creșterea accelerată

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 7,71% pe an, de la 7,56% pe an în ziua precedentă.

Un nivel mai mare a fost înregistrat pe 7 mai 2010, când indicele a ajuns la 7,81%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

De asemenea, și indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,83% pe an, de la 7,70% pe an, anterior, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 7,90% pe an, de la 7,77% pe an, marţi, potrivit Digi24.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), acesta este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
12.8 °
12.2 °
81 %
2.2kmh
7 %
J
20 °
vin
22 °
S
26 °
D
30 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Știrea de săptămâna trecută conform căreia o gașcă de drone rusești au violat până în străfunduri spațiul aerian polonez a reprezentat unul dintre cele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...