marți, decembrie 2, 2025
AcasăLocal BTAccident la beţie. Un botoşănean a fost implicat

Accident la beţie. Un botoşănean a fost implicat

Un botoșănean a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier. Incidentul a avut loc în zona Rediu, din Iași. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, una de Botoșani și una de Bacău, care s-au ciocnit violent.

Din fericire, în urma coliziunii nu au rezultat victime, dar la faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie. Oamenii legii i-au verificat pe ambii şoferi cu aparatul etilotest, iar în cazul unuia dintre aceştia rezultatul a fost de 1.07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.6 °
5 °
97 %
3.2kmh
100 %
mar
6 °
mie
8 °
J
11 °
vin
8 °
S
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Misiune de salvare a pompierilor.

EDITORIAL

„Bojolan pune impozite de banii românilor din bănci”. „Guvernul ajută moldovenii cu mii de tone de motorină în timp ce la noi se scumpește”....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...