vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTMaşină în flăcări după un accident violent. Pasagerii au ieşit la timp.

Maşină în flăcări după un accident violent. Pasagerii au ieşit la timp.

Doi tineri au fost în pericol după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit într-un cap de pod, s-a răsturnat pe o parte și a luat foc.

S-a întâmplat duminică după-amiază, pe DN 29, la aproximativ trei kilometri de intrarea în orașul Săveni. Imediat după impact, cei doi au reușit să iasă din mașină și au sunat după ajutor.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că autoturismul ardea aproape în totalitate și au acționat pentru stingerea incendiului.

În același timp, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor celor doi tineri. Aceștia au refuzat transportul la spital.

Polițiștii vor cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.1 °
20.5 °
35 %
2.2kmh
4 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...