miercuri, septembrie 3, 2025
AcasăLocal BTPermis pierdut după o manevră imprudentă

Permis pierdut după o manevră imprudentă

Un bărbat a provocat un accident după ce a încercat să intre într-o intersecţie fără a acorda prioritate.

Un botoşănean a rămas pieton pentru 90 de zile după ce nu a acordat prioritate într-o intersecţie. Mai mult, acesta va resimţi din plin şi creşterea asigurării auto. Totul după un accident care a avut loc în localitatea Vârfu Câmpului. Un autoturism marca Skoda se deplasa pe drumul dintre Mihăileni şi Bucecea. Acesta a pătruns în intersecţie fără a acorda prioritate şi a lovit în plin un SUV marca Mercedes, care a ajuns apoi pe iarba de pe marginea drumului.

Din fericire, în urma impactului violent nu au fost victime. O ambulanţă sosită la faţa locului a acordat îngrijiri minime şoferilor, dar aceştia nu au avut nevoie de transport la spital.

În schimb, şoferul vinovat va rămâne pieton. „Conducătorul a fost sancţionat cu suspendarea permisului de conducerea pe o perioadă de 90 de zile, pentru neacordare de prioritate. Suplimentar, a fost sancţionat cu avertisment”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
43 %
3.2kmh
0 %
mie
32 °
J
33 °
vin
33 °
S
33 °
D
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au observat și sucevenii că parcăm corect și elegant.

EDITORIAL

Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...

EPIGRAMA ZILEI

Prin magistrat se înțelege Un om preocupat de lege Doar că-i musai să vă spui, Fiecare-n legea lui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...