duminică, iunie 15, 2025
AcasăLocal BTBani pentru botoşăneni afectaţi de inundaţii. Vor primi ajutor 141 de familii

Bani pentru botoşăneni afectaţi de inundaţii. Vor primi ajutor 141 de familii

Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale a dispus acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 367.000 de lei pentru 141 familii din județul Botoșani, ale căror locuințe au fost afectate de inundațiile din acest an.

Sebastian Tocariu, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inpsecție Socială (AJPIS), a declarat că ajutoarele de urgență se acordă pe baza borderourilor întocmite de către instituție, pe baza constatărilor Comisiei pentru evaluarea estimativă a pagubelelor constituită prin Ordin al prefectului județului.

Aceste ajutoare au fost aprobate pentru familii și persoane singure ale căror locuințe au fost afectate și/sau ale căror bunuri din locuință au fost deteriorate. Beneficiarii au domiciliul în localitățile Durnești și Manoleasa. 133 de botoșăneni vor primi câte 2500 de lei pentru că au locuințe distruse în proporție de până la 25%. “Șase beneficiari vor primi câte 4.500 de lei, un botoșănean va primi 1.500 de lei, în timp ce un alt botoșănean va fi ajutat cu 6.000 de lei”, a anunțat Sebastian Tocariu.

Potrivit oficialului, sumele au fost virate astăzi beneficiarilor, prin mandat poștal.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.1 °
56 %
6.3kmh
4 %
D
24 °
lun
25 °
mar
23 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...