duminică, septembrie 7, 2025
AcasăLocal BTActivitate religioasă vegheată de polițiști

Activitate religioasă vegheată de polițiști

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.8 Flămânzi au desfășurat activități preventive la biserica “Sfinții Trei Ierarhi”, din orașul Flămânzi.

Astfel, cei peste 60 de copii prezenți la activitatea religioasă organizată de parohia “Sfinții Trei Ierarhi” au fost încântați de prezența polițiștilor, care le-au prezentat autospecialele din dotare și le-au oferit informații cu privire la principalele reguli de circulație, precum și ce pot face dacă sunt implicați în situații neprevăzute.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
20.5 ° C
20.6 °
20.5 °
62 %
1.2kmh
42 %
D
29 °
lun
29 °
mar
31 °
mie
31 °
J
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...