spot_img
joi, decembrie 4, 2025
AcasăLocal BTMedic nou la Serviciul de Ambulanță

Medic nou la Serviciul de Ambulanță

Unitatea medicală de urgenţă a mai angajat un medic, mărind şi mai mult echipa care deserveşte judeţul.

Medicul de medicină de familie Carmen Răgoşcă a promovat examenul organizat de conducerea Serviciului Județean de Ambulanţă (SJA) săptămâna trecută. Cu media finală de 398 de puncte, aceasta a devenit astfel cel mai nou membru al echipei medicale a SJA Botoșani. „O felicităm de doamna doctor şi îi urăm bun-venit în echipa noastră. Ne bucură faptul că reuşim să ne mărim echipa de medici. Asta înseamnă servicii medicale mai bune pentru botoşăneni”, a precizat medicul Eduard Gurău, managerul SJA Botoșani.

Noul medic a devenit al zecelea medic din cadrul SJA Botoșani şi al doilea medic nou angajat în acest an. Asta după ce în iarnă medicul Ana Maria Iţco a venit la SJA din cadrul UPU-SMURD. „Mă bucur să încep activitatea în cadrul acestui grup şi sper să pot fi de folos atât colegilor, cât mai ales botoşănenilor care au nevoie de ambulanţă”, a spus medicul Carmen Răgoşcă, din cadrul SJA Botoșani.

Pe lângă cei medici din Stația Centrală a SJA, un al unsprezecelea medic activează la Ambulanța Dorohoi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
7.8 °
6.6 °
88 %
5.7kmh
93 %
J
10 °
vin
10 °
S
6 °
D
6 °
lun
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Gata, a venit. Cu mâna goală, deocamdată, dar cine știe.

EDITORIAL

Gata, s-a terminat. În prima zi din lună românii au scos tricolorul din dulap, l-au întins pe balcon să vadă vecinii cât de patrioți...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...