vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTSărbătoriţi-vă seniorii! Reamintiți-le cât de mult îi iubiți și îi prețuiți

Sărbătoriţi-vă seniorii! Reamintiți-le cât de mult îi iubiți și îi prețuiți

Astăzi e o zi specială – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Este momentul perfect să ne gândim la cei de la care avem mereu de învățat, pe care îi felicităm astăzi de ziua lor, deși ar trebui să o facem în fiecare zi. Pentru a marca momentul, prefectul județului, Sorin Cornilă, s-a întâlnit cu Maria Paraschiv, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis următorul mesaj :

„Marcăm astăzi ziua acelor persoane speciale pentru noi, care ne-au învățat să facem diferența dintre bine și rău și cărora le datorăm mult din ceea ce suntem. Experiența lor de viață reprezintă o resursă important pentru noi. Cele mai prețioase lecții de la ei le învățăm. Cu ajutorul lor descoperim ce este iubirea necondiționată, înțelepciunea și bunătatea”, a menționat prefectul Sorin Cornilă, care le-a urat seniorilor La mulți ani!, sănătate, fericire, pensie lungă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.7 ° C
13.8 °
10.6 °
56 %
3.1kmh
83 %
vin
13 °
S
29 °
D
27 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...