vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTAccident grav provocat de un tânăr la volanul unui BMW. Două minore...

Accident grav provocat de un tânăr la volanul unui BMW. Două minore printre victime

Două minore, un tânăr și un bărbat au ajuns cu răni grave la Spitalul Județean din Suceava în urma unui accident provocat de un tânăr botoșănean. Accidentul a avut loc vineri seara, la Vatra Dornei.

Potrivit svnews, în urma accidentului, toate cele patru victime au ajuns la spital. Este vorba despre un bărbat de 55 ani cu traumatism toracic important si plagă la nivelul gambei drept, care a rămas internat pe secția de chirurgie toracică, precum și un tânăr de 19 ani cu traumatism cranio cerebral nivel mediu și fractură de antebraț drept. Acesta este internat în secția de neurochirurgie.

La spital au ajuns și cele două minore de 15 ani, respectiv 17 ani. Prima a fost diagnosticată cu traumatism cranio cerebral, otoragie dreaptă, contuzie la cotul stâng, ea fiind internata pe secția de ORL. Cea din urmă are cu traumatism cranio-facial și fractură la nivelul antebrațului stâng, care a rămas internata pe secția de chirurgie infantilă.

„Pacienții au fost transportați de la spitalul din Vatra Dornei la Spitalul Județean cu autospeciala pentru victime multiple încadrată de paramedici si personal medical din cadrul UPU a spitalului județean. Pacienții au fost stabili pe toata durata transportului”, a spus dr. Dan Teodorovici, potrivit sursei citate.

Vineri seara, două mașini s-au ciocnit pe pe raza cartierului Argestru, din municipiul Vatra Dornei, în accident fiind implicate patru persoane.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
14.6 °
12.8 °
66 %
1kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...