vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTȘofer căutat de polițiști după ce a furat benzină de 415 lei

Șofer căutat de polițiști după ce a furat benzină de 415 lei

Inconștiența îi determină pe botoșăneni să recurgă la gesturi tot mai șocante. Polițiștii botoșăneni sunt în căutarea unui tânăr care ar fi furat benzină în valoare de peste 400 de lei.

Întâmplarea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă și a fost surprinsă de camerele de supraveghere din stația peco aflată în comuna Roma. În imagini se poate observa că intenția tânărului a fost din start de a nu plăti. Acesta se dă jos de la volanul unui BMW, purtând o șapcă pe cap și o glugă. Mai mult, tot timpul privește doar în jos, pentru a nu-i fi surprinsă fața de camerele de supraveghere.

Imediat după ce acesta a plecat, operatoarea de la stația peco a sunat la 112 și a anunțat cazul. Polițiștii au stabilit că tânărul a folosit și numere false

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt și conducere a unui autovehicul neînmatriculat”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Potrivit autorului postării, paguba este una destul de însemnată. Tânărul cu BMW a plecat din peco după ce a alimentat de 415 lei. “Sperăm să fie identificat cât mai repede”, a spus Andrei Ștefan, autorul postării virale pe internet.

Val de reacții pe internet

Imaginile au fost postate și pe un grup de pe Facebook și au stârnit reacția internauților. Oamenii s-au amuzat de ridicolul situației.

Un ras de om, la ascultat si asta prea mult pe Dani Mocanu..infranctiuni , arestari si uite ce face el”, “Omul ți-a arătat clar, prin limbajul gesturilor, că nu are nici un ban! Trece pe caiet!”, “A făcut faptă, de acum e interlop pe sat la el”, sunt doar câteva dintre comentariile postate de membrii grupului.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.8 °
8.3 °
74 %
1.1kmh
100 %
vin
9 °
S
17 °
D
12 °
lun
13 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...