vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTAu plătit pentru că s-au grăbit. Vitezoman transformat în pieton

Au plătit pentru că s-au grăbit. Vitezoman transformat în pieton

Din cauza grabei sau a adrenalinei, mai mulți șoferi care au apăsat prea mult pedala de accelerație s-au ales cu sancțiuni. Prins de radar circulând cu viteză peste limita legală, un vitezoman a fost tras pe dreapta și a devenit pieton pentru o perioadă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, vineri, pe 25 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare nerespectarea regimului legal de viteză. Ieșiți pe principalele artere din județ cu radarele din dotare, agenții rutieri au stat cu ochii pe vitezomani.

„În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei. Dintre acestea, 14 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, au fost reținute un permis de conducere și două certificate de înmatriculare”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

În acest context, polițiștii reamintesc faptul că viteza excesivă este printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere și recomandă respectarea limitelor de viteză impuse pe șosele.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
16.7 ° C
17.2 °
16.6 °
41 %
2.8kmh
68 %
vin
17 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...