sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTTraficant de anabolizante dejucat de poliţiştii de frontieră. A fost dat de...

Traficant de anabolizante dejucat de poliţiştii de frontieră. A fost dat de gol de comportament

Poliţişti de frontieră au dejucat un traficant de care încerca să introducă ilegal în ţară anabolizante, disimulate în bagajele personale.

Întâmplarea a aavut loc miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-I.T.P.F. Iaşi. În jurul orei 11.00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz cu destinaţia Germania, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani.

La controlul de frontieră, poliţiştii au observat că bărbatul prezintă o stare de agitaţie nejustificată, motiv pentru care au solicitat efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi bagajelor. În urma controlului, în bagajele personale ale bărbatului au fost descoperite ascunse şi nedeclarate 459 comprimate şi 27 de fiole inscripţionate cu substanţe incluse în lista substanţelor dopante cu grad mare de risc.

“Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în privința bărbatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii deintroducerea ori scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de substanțe dopante de risc, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis comisar de poliţie Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani.

Ce sunt anabolizantele

Steroizii anabolici sunt medicamente destinate prescripției, care sunt uneori luate fără sfaturi medicale pentru a crește masa musculară și pentru a îmbunătăți performanța atletică.

Dacă sunt utilizate în acest fel, ele pot provoca efecte secundare grave și dependență.

Steroizii anabolici sunt medicamente fabricate care imită efectele hormonului masculin testosteron. Au utilizări medicale limitate și nu trebuie confundate cu corticosteroizii , un alt tip de medicament steroidic, care este prescris în mod obișnuit pentru o varietate de afecțiuni.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.7 ° C
13.8 °
10.6 °
56 %
3.1kmh
83 %
vin
13 °
S
29 °
D
27 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...