vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTȘoferiță beată prinsă la volanul mașinii

Șoferiță beată prinsă la volanul mașinii

O șoferiță care a băut, iar apoi s-a urcat la volan, s-a ales cu dosar penal. S-a întâmplat vineri, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe raza localității Zlătunoaia, un autoturism condus de o femeie de 30 de ani, din comuna Lunca.

Întrucât aceasta emana halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că aceasta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

„În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, se arată în comunicatul emis de IPJ.

În plus, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, și cu suma de 1000 de lei pentru lipsa asigurării RCA obligatorie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...