sâmbătă, august 23, 2025
AcasăLocal BTAmenzi de peste 40.000 de lei după zeci de intervenții ale jandarmilor

Amenzi de peste 40.000 de lei după zeci de intervenții ale jandarmilor

În ultimul weekend, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 47.000 de lei. „Sancțiunile au vizat, în principal, faptele de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar și nerespectarea prevederilor legislației privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun sau alertarea nejustificată a autorităților prin apelarea numărului unic de urgență 112”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii botoșăneni au desfășurat acțiuni punctuale specifice în municipiul Dorohoi și localitățile Ibănești, Dersca și Șendriceni, dar și misiuni în cooperare cu lucrători din cadrul mai multor secții de poliție rurală, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani și Ocolului Silvic „Mihai Eminescu”.

Potrivit acelorași surse, jandarmii botoșăneni au intervenit și la 24 de solicitări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în cadrul echipajelor mixte polițist-jandarm, fiind luate măsurile necesare potrivit competențelor legale pentru soluționarea sesizărilor primite de la cetățeni.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
16.7 °
15.5 °
88 %
7.5kmh
97 %
S
23 °
D
18 °
lun
24 °
mar
28 °
mie
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...