joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTCerșetor luat pe sus cu poliția din cimitir (video)

Cerșetor luat pe sus cu poliția din cimitir (video)

Un echipaj de poliție a fost solicitat, sâmbătă dimineață, pentru o intervenție mai puțin obișnuită, în cimitir.

Oamenii legii au luat un om al străzii și l-au băgat cu forța în autospeciala de poliție. În vârstă de 44 de ani, acesta se afla la cerșit și deranja oamenii care participau la o slujbă la biserica din Cimitirul Pacea. La un moment dat, un echipaj de poliție a ajuns în zonă pentru a-l legitima. În acel moment, însă, bărbatul a devenit agresiv verbal și fizic. Din acest motiv, polițiștii veniți au fost nevoiți să îl imobilizeze pe acesta și să îl escorteze la secția de psihiatrie. “Bărbatul a fost sancționat cu o amendă de 400 de lei și internat la Secția de Psihiatrie”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.6 ° C
22.6 °
21.1 °
50 %
4.1kmh
80 %
J
23 °
vin
19 °
S
24 °
D
26 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...