miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTEscroc trimis la pușcărie, după ce a păcălit mai multe persoane

Escroc trimis la pușcărie, după ce a păcălit mai multe persoane

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Răchiţi, acuzat de înșelăciuni în serie, a fost condamnat definitiv la un an și șapte luni închisoare în regim de detenție. Sentința definitivă a venit luni, pe 20 martie a.c., după ce Curtea de Apel Suceava a dispus reducerea pedepsei față de condamnarea dispusă inițial de Judecătoria Botoșani. Asta pentru că între timp a intervenit prescripția răspunderii penale pentru trei dintre fapte – două înșelăciuni și o conducere fără permis.

Potrivit anchetatorilor, în martie 2017, tânărul, Eduard Niculcea, i-ar fi promit unui botoșănean că-l va ajuta să vândă un VW Passat. A luat mașina, a vândut-o, dar nu i-a mai returnat banii proprietarului. Tot în aceeași perioadă, el a mai păcălit un bărbat cu un motoscuter pentru care trebuia să-i achite 2800 lei, dar l-a lăsat cu ochii în soare. De la un alt bărbat a luat trei motoscutere, cu scopul de a i le repara, şi suma de 1500 lei reprezentând costul manoperei. Doar că nu le-a mai reparat și nici nu le-a restituit, prejudiciul fiind estimat la 3500 lei. La fel a făcut în 2016 cu o altă victimă. A luat un scuter pentru a-1 repara, dar și 970 lei reprezentând contravaloarea pieselor ce trebuiau înlocuite şi a manoperei, însă a amânat sub diferite pretexte finalizarea reparaţiei, iar în cele din urmă a vândut scuterul către o alta persoană,. În februarie 2019 a mai primit un ATV pentru a-l repara, inclusiv 960 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor, însă nu a mai reparat vehiculul și nu a restituit nici banii. Totodată, pe 10 martie 2017, tânărul a fost depistat la volanul unui autoturism, pe un drum comunal din Răchiți, fără a poseda permis de conducere.

Pagubiții au sesizat poliția, iar în februarie 2020 tânărul a fost arestat. „În urma probatoriului administrat s-a stabilit că în perioada martie 2019-ianuarie 2020, acesta a pretins diverse sume de bani de la opt persoane vătămate, în schimbul remiterii unor piese auto sau servicii de reparaţii auto. Ulterior, persoana în cauză şi-a însuşit pe nedrept sumele respective, fără a respecta înţelegerile avute cu victimele, creând astfel un prejudiciu de peste 6.000 de euro”, a precizat atunci Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Trimis în judecată, Eduard Niculcea a fost condamnat în primă instanța la doi ani și 11 luni închisoare cu executare, dar în apel pedeapsa i-a fost diminuată. În plus, din condamnare vor fi scăzute zilele petrecute în arest preventiv sau în arest la domiciliu, adică perioada 19 februarie 2020 – 10 iulie 2020.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
19.4 °
45 %
3.6kmh
52 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...