marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTCeremonial militar organizat la Botoșani pentru celebrarea Zilei NATO (video)

Ceremonial militar organizat la Botoșani pentru celebrarea Zilei NATO (video)

Ziua NATO a fost marcată astăzi și în municipiul Botoșani printr-o serie de ceremonii militare, care au avut loc pe strada Ștefan Luchian, în fața Cercului Militar. La festivități au participat oficialitățile locale, parlamentari, șefi de instituții și reprezentanți ai partidelor politice, comandanții structurilor militare, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, dar și o delegație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere filiala Botoșani, Asociației Cultul Eroilor – filiala Botoșani, Asociației Naționale a Veteranilor de Război filiala Botoșani și Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – filiala Botoșani.

Festivitățile au debutat cu primirea onorului de către prefectul județului, Sorin Cornilă, intonarea Imnului României și al NATO și arborarea drapelului național al NATO. A urmat o scurtă alocațiune a prefectului Sorin Cornilă, iar ceremoniile, care au durat doar 10 minute, s-au încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.

Ceremoniile militare au fost prilejuite de împlinirea a 19 ani de la aderarea țării noastre la NATO și a 73 de ani de la înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Pe 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17.8 °
15.6 °
64 %
1.5kmh
45 %
lun
19 °
mar
25 °
mie
25 °
J
27 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...