vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTPoșetă recuperată cu ajutorul jandarmilor

Poșetă recuperată cu ajutorul jandarmilor

O tânără și-a recuperat poșeta pierdută sâmbătă seară (n.r. 8 aprilie a.c.), în apropierea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, cu ajutorul jandarmilor. Cei din echipaj au identificat-o după datele din cartea de identitate găsită în poșetă. Pe lângă actele de identitate, tânăra avea și o sumă de bani, dar și alte obiecte personale.

În urmă cu două luni, mai exact pe 6 februarie a.c., un alt botoșănean și-a pierdut borseta plină cu bani . Căzută pe trotuar, undeva în apropierea stadionului Municipal, borseta a fost obsevată de un elev al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflat în practică la Botoșani, care i-a verificat conținutul, după care a luat legătura cu dispecerul de serviciu. Deoarece în borsetă nu erau documente personale, s-a reușit stabilirea posesorului pe baza seriei și numărului cărții de identitate ce erau inscripționate pe un bilet de avion, în urma verificării efectuate în baza de date privind evidența populației. Elevul jandarm, împreună cu un echipaj de jandarmerie s-a deplasat mai apoi pe strada Popa Șapcă și i-a predat borseta tânărului, care o pierduse într-un moment de neatenție.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani este unul din cele 18 obiective la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani asigură paza și protecția instituțională.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
35 %
2.5kmh
51 %
vin
23 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...