luni, octombrie 6, 2025
AcasăLocal BTSimultan de șah la Laurian

Simultan de șah la Laurian

Monitorul împreună cu Colegiul Național A. T. Laurian organizează marți, 25 aprilie 2023, începând cu ora 11.00, în Aula Mare, un simultan de șah susținut de marele Maestru Lupu Mircea Sergiu, aflat în vizită la Botoșani. M.M. Lupu este stabilit la Paris de peste douăzeci de ani însă tatăl său, regretatul Constantin M. Lupu, a fost elev al acestei instituții de învățământ în promoția 1936 – 1937. Întrucât locurile sunt limitate, cei dornici să-și încerce puterile cu redutabilul șahist o pot face înscriindu-se telefonic la 0723710270 – d-na profesoară Alecsa Elena. Sunt așteptați șahiști amatori sau profesioniști, cu performanțe dovedite în acest sport.

„Suntem onorați să avem printre noi un șahist de asemenea calibru. Vom asigura toate condițiile pentru ca acest simultan rămână memorabil în amintirea participanților cât și ca un eveniment special în istoria colegiului nostru”, a declarat profesorul Ioan Onofrei, directorul colegiului.

(George Lazăr)

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
93 %
1.2kmh
100 %
lun
15 °
mar
10 °
mie
12 °
J
15 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă ai gunoi menajer puțin, există soluții să mergi mai puțin pe jos.

EDITORIAL

Din cifrele publicate legate de rectificarea bugetară, iese în evidență suma pusă deoparte de guvern pentru plata dobânzilor. 11 miliarde de euro. Doar dobânda....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...