miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTDescoperire macabră la sesizarea vecinilor

Descoperire macabră la sesizarea vecinilor

Un bătrân din oraș a fost găsit mort în cadă, după ce a vrut să facă baie.

A făcut inundaţie la vecini, care au sunat la pompieri. Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de duminică. Vecinii unui octogenar din municipiul Botoșani au sunat la 112, după ce apa a început să le curgă din tavane. La faţa locului a ajuns un echipaj de la ISU, dar şi băiatul bărbatului, care locuia în oraş. În momentul în care au deschis uşa, aceştia au observat că apa care curgea în apartamentele de sub acesta provenea din baie.

Bătrânul zăcea fără suflare în cadă. Apa curgea în continuu din timpul nopţii şi sistemul de scurgere nu a mai făcut faţă. Un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanţă a fost solicitat la faţa locului. Din păcate, cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul, care survenise, cel mai probabil, din seara precedentă.

Ulterior cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor botoşăneni.

foto: arhiva

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
19.6 ° C
19.6 °
19.6 °
66 %
4.7kmh
87 %
mie
20 °
J
21 °
vin
20 °
S
24 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...