joi, septembrie 4, 2025
AcasăLocal BTPrichindei pregătiți pentru viață, în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”

Prichindei pregătiți pentru viață, în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”

În perioada 20-26 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost alături de elevii claselor primare din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 7 Botoşani şi Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Botoşani.

„În cadrul întâlnirilor care au avut loc, copiii au fost informaţi într-un mod interactiv pe diverse teme de siguranţă pentru sănătate, siguranţă în clasă, siguranţă în pauză, prevenirea, recunoaşterea şi gestionarea bullyingului, relaţiile cu colegii, când lipsesc părinţii de acasă, situaţiile periculoase, copilul şi accesarea internetului, siguranţa în curte, deplasarea pe stradă şi traversarea carosabilului, mersul pe bicicletă în siguranţă şi copilul ca pasager, inclusiv siguranţa în vacanţa de vară”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. Activităţile în cadrul acestui proiect vor continua până la data de 5 iunie a.c.

Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală. La nivelul judeţului Botoşani, în program s-au înscris 37 şcoli gimnaziale. Copiii sunt implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române, iar ,,Tedi” asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi. Activităţile se desfăşoară pe baza materialelor educaţionale şi a scenariilor didactice din cadrul programului Şcoala Siguranţei Tedi. Toate informaţiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
29.5 ° C
30 °
29.4 °
26 %
3.2kmh
58 %
J
27 °
vin
33 °
S
32 °
D
30 °
lun
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede că suntem latini și noi, pentru italieni tot așa se scrie la spălat mașina.

EDITORIAL

România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...