joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTComercianți de la târgul agro-zoo sancționați cu amenzi de peste 30.000 de...

Comercianți de la târgul agro-zoo sancționați cu amenzi de peste 30.000 de lei

Mai mulți comercianți care au participat la târgul agro-zoo, ce a avut zilele trecute la Popăuți, au fost sancționați în urma unor verificări făcute de instituțiile de control.

Astfel, la data de 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au acționat în zona târgului organizat în comuna Răchiți, pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală, a comerțului ilicit și pentru verificarea modului de respectare a normelor igienico-sanitare sanitare.

În cadrul activităților desfășurate, echipele de control au verificat 24 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.000 de lei. „Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat, protecția consumatorului și registrul unic de control”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
27.8 °
26.6 °
37 %
2.2kmh
35 %
J
31 °
vin
29 °
S
25 °
D
20 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aşa se vine sau se pleacă în străinătate. Cu pachete care nu ar avea nicio şansă să încapă la avion.

EDITORIAL

Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...

EPIGRAMA ZILEI

De-aproape vreo 30 de ani, Ai noștri din străinătate Ca să câștige mai mulți bani, Sparg norme dar și ... bancomate!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...