vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTZeci de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore

Zeci de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au intervenit la 63 de evenimente, dintre care, 55 semnalate prin apel 112.

Pe raza întregului județ, au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 140.000 de lei și au fost reținute 13 de permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială. Totodată, au fost organizate 5 acțiuni punctuale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.9 °
17.6 °
38 %
2.2kmh
5 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...