joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTControale în serie ale polițiștilor de la Transporturi. Zeci de mașini au...

Controale în serie ale polițiștilor de la Transporturi. Zeci de mașini au fost verificate

Timp de două zile, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au organizat mai multe acțiuni în județ. Operațiunile au vizat prevenirea pescuitului ilegal, a transportului ilegal de pește și produse din pește și a accidentelor la trecerea la nivel cu calea ferată.

Acțiunile s-au desfășurat pe raza întregului județ, în zilele de 6 și 7 mai a.c., fiind legitimate peste 100 de persoane și controlate 66 de autovehicule. De asemenea, polițiștii au patrulat în 11 trenuri care au tranzitat județul Botoșani, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În urma activităților desfășurate au fost constatate în flagrant delict trei infracțiuni, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 6.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 600 de lei.

În timpul acestor operațiuni, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Navale Stânca-Costești au depistat, în comuna Manoleasa, un bărbat, de 65 de ani, având asupra sa o unealtă de pescuit neautorizată cu plasă având ochiurile de 50 x50 mm. Bărbatul a fost acuzat de deținere neautorizată de unelte pentru pescuit comercial. Totodată, plasa de pescuit a fost confiscată.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.8 °
10.6 °
69 %
2.9kmh
100 %
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...