vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTAccidente prevenite cu polițiști în stradă

Accidente prevenite cu polițiști în stradă

La data de 12 mai 2023, în intervalul orar 16:00-19:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, atât în rândul conducătorilor auto, cât și a celor de atelaje hipo și bicicliști.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 35 de persoane și au fost controlate 26 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 6.000 de lei și a fost confiscat 1 metru cub de material lemnos.

Lemn fără documente confiscat 

În timpul activităților, polițiștii au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Todireni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 30 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, nu deținea documente de transport pentru cantitatea de un metru cub de material lemnos, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
12.2 ° C
12.7 °
11.6 °
55 %
2.4kmh
25 %
J
13 °
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...