luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTCopil salvat de la moarte în trenul Botoșani-Bucureşti

Copil salvat de la moarte în trenul Botoșani-Bucureşti

Un băieţel de numai doi ani a fost salvat în ultima clipă de lucrătorii de la Poliţia Feroviară.

În timp ce lucrătorii biroului efectuau serviciul de patrulare pe trenul de călători R5582 Botoșani – București Nord, în Stația CFR Verești s-au sesizat din oficiu și au intervenit de urgenta in cazul unui băiat în vârstă de 2 ani ce nu mai putea respira, deoarece se înecase cu o bomboană.

În urma aplicării manevrei specifice, respectiv metoda “Heimlich”, au reușit scoaterea bomboanei din esofagul copilului, iar acesta și-a revenit, continuându-și călătoria către Bacău împreună cu bunica sa, fără a mai fi nevoie de solicitarea unui echipaj medical.

Toți călătorii prezenți în vagon au felicitat polițiștii pentru modul în care au acționat si au salvat minorul de la un eveniment tragic.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
26.2 ° C
26.6 °
25.5 °
43 %
3.5kmh
54 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...