vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTBărbat arestat provizoriu la cererea autorităților italiene. Suspectul riscă să fie extrădat

Bărbat arestat provizoriu la cererea autorităților italiene. Suspectul riscă să fie extrădat

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat marți, pe 30 mai a.c., un bărbat de 60 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis, de către autoritățile italiene, un mandat european de arestare.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, suspectul ar fi cercetat de către autoritățile judiciare din Italia pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt.

„Bărbatul a fost identificat, în municipiul Botoșani, fiind reținut și ulterior escortat către Curtea de Apel Suceava, unde a fost dispusă reținerea sa pentru 24 de ore”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Prezentat în fața magistraților suceveni, botoșăneanul, Dafin F., a fost arestat provizoriu pentru 15 zile, în acest interval de timp autoritățile judiciare din Italia urmând să comunice datele din anchetă. În funcție de probele existente, instanța va decide la final dacă bărbatul va fi extrădat pentru a fi pus la dispoziția celor din Peninsulă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
12.2 ° C
12.7 °
11.6 °
55 %
2.4kmh
25 %
J
13 °
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...