vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTMedic de la Urgențe sancționat de Casa de Sănătate

Medic de la Urgențe sancționat de Casa de Sănătate

Un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani a fost verificat de Corpul de control al Casei de Asigurări de Sănătate pe cap, în urma unei reclamații.

Pentru că nu și-a pus parafa pe un certificat de concediu medical acordat unui pacient, medicul a fost verificat și sancționat, după ce angajatorul care trebuia să plătească indemnizația a sesizat eroarea și a anunțat Casa de Asigurări de Sănătate.

”A fost dat un avertisment unui medic de urgenta pentru nerespectarea prevederilor Art. 11 din O.U.G. nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare. Medicii au obligaţia de a completa certificatele de concediu medical cu respectarea Instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu medical, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS”, a declarat Alina Mustiață, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.

Potrivit CAS, angajatorii au obligația de a verifica elementele care se înscriu obligatoriu pe certificatul de concediu medical.

În situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de actele normative în vigoare, cererile angajatorilor sunt respinse la plata. După remedierea cauzelor prezentate care au condus la respingerea plăţii totale/parţiale a sumelor solicitate, angajatorul poate depune o nouă cerere, în termen de 90 de zile de la data primirii comunicării. Cererea de recuperare se depune după depunerea declaraţiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele solicitate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
12.2 ° C
12.7 °
11.6 °
55 %
2.4kmh
25 %
J
13 °
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...