joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTViitori jandarmi în practică la Inspectoratul din Botoșani

Viitori jandarmi în practică la Inspectoratul din Botoșani

Roxana și Denis sunt doi tineri botoșăneni care și-au dorit o carieră militară în Jandarmeria Română, iar visul lor se va împlini până la finalul acestui an, după examenul de absolvire.

Ce i-a motivat să se înscrie la concursul de admitere pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, având în vedere că nu provin din familii cu un istoric militar? În primul rând, respectul față de lege și uniforma militară, în al doilea rând siguranța locului de muncă, cu posibilitatea trecerii ulterioare în corpul ofițerilor.

Bineînțeles, au pus în balanță avantajele serviciului și drepturile militarilor cu îndatoririle specifice și interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, după care au hotărât că merită să lucreze în spiritul devizei ,,Lex et ordo” – ,,Lege și ordine”.

În acest moment, cei doi elevi jandarmi, împreună cu alți 42 de colegi, desfășoară cel de-al doilea stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, perioadă în care, sub tutela unor jandarmi cu experiență, își vor însuși deprinderile necesare meseriei pe care au îmbrățișat-o cu pasiune și încredere, bucuroși că își vor aduce contribuția la siguranța cetățenilor, în anii ce vor urma.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
9.4 ° C
11.1 °
9.4 °
82 %
2.1kmh
16 %
J
24 °
vin
20 °
S
26 °
D
25 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...