luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTFurturi cu repetiție dintr-un supermarket. Cum reușea hoțul să se strecoare pe...

Furturi cu repetiție dintr-un supermarket. Cum reușea hoțul să se strecoare pe sub ochii angajaților

Un individ care a furat ziua în amiaza mare dintr-un supermarket din municipiul Botoșani, chiar sub ochii angajaților, s-a trezit cu polițiștii la ușă. În urma descinderilor, hoțul a fost ridicat și a rămas pentru 24 de ore în custodia polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, suspectul are 45 de ani și este de loc din comuna Răuseni. „Din cercetări, a reușit faptul că acesta, în cursul lunii iunie, precum și în luna iulie a.c. ar fi sustras dintr-un supermarket, din municipiul Botoșani, mai multe bunuri electronice, reușind să treacă de casa de marcat, prin înlăturarea sistemului de alarmare”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

La data de 5 august a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului, fiind identificate mai multe mijloace materiale de probă precum și o parte dintre bunurile sustrase. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt calificat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
26.2 ° C
26.6 °
25.5 °
43 %
3.5kmh
54 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...