spot_img
joi, decembrie 11, 2025
AcasăLocal BTScandal între femei arbitrat de poliție

Scandal între femei arbitrat de poliție

O tânără întoarsă recent din străinătate a fost protagonista unui incident cu final nefericit, în urma căruia și-a pierdut un dinte.

Miercuri, pe 2 august a.c., aceasta a mers la un chioșc stradal din municipiul Botoșani de unde a dorit să cumpere ceva, însă insistența și comportamentul ei au avut darul să o irite pe gestionară, care a reacționat într-un mod cu totul neașteptat – a ieșit din chioșc și i-a aplicat o „corecție” fizică.

În urma incidentului, tânăra a sunat la poliție și a solicitat ajutorul forțelor de ordine. „A fost un apel pe 112 prin care o tânără de 34 de ani a sesizat ca a fost agresată de o vânzătoare a unui unități economice. Între cele doua ar fi existat o discuție în contradictoriu. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
85 %
0.9kmh
45 %
J
8 °
vin
11 °
S
8 °
D
7 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil ultimul tip de tomograf.

EDITORIAL

Din ce în ce mai multă lume renunță azi la deja bătrânul și demodatul „Google” și apelează la forme ale inteligenței artificiale care știu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...