marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTCăsuțe de tip familial finalizate la Trușești. Investiția depășește un milion de...

Căsuțe de tip familial finalizate la Trușești. Investiția depășește un milion de euro

Două case de tip familial, care vor înlocui vechiul centru de plasament „Sfântul Nicolae” Trușești, au fost construite în județ, în urma unei investiții cu fonduri europene. Noile case, care au fost ridicate tot în comuna Trușești, au nume cu rezonanță de poveste – „Hansel și Gretel” – și au câte cinci dormitoare, bucătărie, cinci băi și living, aici putând fi găzduiți 24 de copii.

Valoarea proiectului este de peste 5,5 milioane lei, 2,5 milioane fiind asigurate din fonduri europene prin Programul Regio, un milion de la bugetul de stat, iar restul de două milioane de lei de Consiliul Județean Botoșani.

În cadrul aceluiași proiect, pe lângă cele două case de tip familial, va mai fi construit, până la finele anului, un centru de zi la care vor avea acces și copii din comunitatea locală.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17.8 °
15.6 °
64 %
1.5kmh
45 %
lun
19 °
mar
25 °
mie
25 °
J
27 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...