miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTPrimarul Municipiului se laudă cu un parc ținut sub cheie (video)

Primarul Municipiului se laudă cu un parc ținut sub cheie (video)

Primul parc cu bănci smart din Botoșani stă sub cheie la câteva luni de la inaugurare. Primarul Municipiului a lăudat buna purtare a botoșănenilor din zonă în ceea ce privește utilizarea spațiului, dar a omis faptul că aceștia nu au acces la el.

Astăzi, într-o vizită la spațiul destinat recreerii de pe strada Adrian Adamiu, Cosmin Andrei, primarul Municipiului Botoșani, a ținut să sublinieze că totul este în ordine și nu este nimic degradat. Astfel, el și-a manifestat aprecierea pentru cei care l-au utilizat.

,,Primul parc din Botoșani amenajat cu bănci smart. Avem, de asemenea, obiecte pentru practicarea sportului, pentru mișcare, pentru cei mai tineri, pentru cei mai în vârstă, amenajare peisagistică și, cel mai important, camere de supraveghere”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Lucrările la parcul de pe strada Adrian Adamiu au fost finalizate în urmă cu câteva luni, iar procesul verbal de recepție a fost semnat, pe data de 7 iulie 2023, de Cosmin Andrei, după ce a inspectat noul obiectiv.

Edilul a mai adăugat că ,,după ce am discutat despre acest parc, mi-au spus botoșănenii că nu se va păstra, se va distruge ceea ce am amplasat noi aici, ceea ce am montat. Iată că, la câteva luni după ce am inaugurat acest parc, am surpriza să nu găsesc nimic defect sau să fie degradat acest parc  și pentru acest lucru sunt de apreciat cei care l-au folosit”.

,,Îl descuie doar când vin ei”

Astăzi, în afara perimetrului se afla un cetățean care a spus că ,,parcul îl descuie doar când vin ei”. Afirmația a ridicat semne de întrebare în rândul jurnaliștilor prezenți, iar primarul, luat și el prin surprindere, a oferit ulterior o justificare. În urma unor telefoane date, acesta a susținut că sistemul de camere video nu funcționează, iar din această cauză s-a închis spațiul. Întrebat cât timp a funcționat, edilul a ridicat din umeri.

Parcul a fost amenajat pe o suprafață de 990 de metri pătrați și include zone de sport, spații de relaxare, zonă verde și alei pietonale, bănci SMART. Prin realizarea acestui obiectiv ar fi trebuit să fie facilitat accesul pentru minim 600 de persoane (locuitori ai comunității marginalizate – conform Atlasul zonelor marginalizate) la activități sportive și recreaționale, în vederea reducerii gradului de marginalizare a acestora.

Zona de recreere de pe strada Adrian Adamiu a fost realizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România/Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România” – Programul Operațional Regional (POR).

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
43 %
3.8kmh
48 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...