miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTBăiatul dat dispărut în pădure a fost găsit de polițiști. Unde se...

Băiatul dat dispărut în pădure a fost găsit de polițiști. Unde se afla minorul

Băiatul de 13 ani, din comuna Ibănești, care a fost dat dispărut în cursul zilei de astăzi într-o pădure de pe raza comunei, a fost găsit. „A fost identificat. Este în afara oricărui pericol”, a transmis Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Surprinzător, minorul a fost reperat de polițiști chiar la domiciliul acestuia. Potrivit primelor informații, băiatul ar fi reușit să iasă singur din pădure și a mers acasă, însă, având unele deficiențe de comunicare, el nu a reușit să-și anunțe nici părinții.

Cert este că imediat după ce a fost înregistrată alerta, cei din cadrul IPJ au solicitat prezența unui câine de urmă, plus sprijin din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și Serviciului Județean de Ambulanță. Totodată, la fața locului a ajuns și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță. Tot pentru a se scana mai bine zona, polițiștii au cerut ajutorul voluntarilor și urma să ajungă în sprijin inclusiv o dronă. În total, au fost mobilizate zeci de forțe de ordine, dar și de localnici.

Minorul a plecat astăzi cu familia într-o pădure din apropierea localității, dar ulterior a fost scăpat de sub supraveghere, iar când au realizat că acesta s-a pierdut, părinții au solicitat sprijinul poliției.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.6 °
14.4 °
71 %
1.6kmh
97 %
mie
25 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când le spui românilor că trebuie să dea bani, e activitate periculoasă, de aia măsurile de siguranță.  

EDITORIAL

Cei care, la sfârșit de săptămână, au avut drum prin Parcul Eminescu, au putut observa că dinozaurii sunt pe picior de plecare. După câteva...

EPIGRAMA ZILEI

După ce-ai căpătat postul, Un an îl critici pe fostul, Patru ani te plimbi pe-afară Și în rest, multă gargară...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...