miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTOperațiune a polițiștilor în zona unităților de învățământ. Zeci de persoane au...

Operațiune a polițiștilor în zona unităților de învățământ. Zeci de persoane au fost legitimate

Astăzi, 10 noiembrie 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Dorohoi, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Rutier au desfășurat o acțiune de amploare, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în zona unităților de învățământ, din municipiului Dorohoi și din comunele Hilișeu Horia și Șendriceni.

Activitatea a avut drept scop prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, combaterea abaterilor la regimul rutier, depistarea agenților economici care încalcă legislația privitoare la comercializarea de băuturi alcoolice sau produse din tutun către minori, etc., în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine publică și siguranță în proximitatea unităților de învățământ.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 147 de persoane, 26 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament în societate. De asemenea, au fost controlate 11 unități de alimentație publică și 53 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligativitatea utilizării caselor de marcat electronice.

Totodată, în zona de acțiune au fost depistați 7 elevi care absentau de la cursuri.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
19.6 ° C
19.6 °
19.6 °
66 %
4.7kmh
87 %
mie
20 °
J
21 °
vin
20 °
S
24 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...