spot_img
duminică, decembrie 21, 2025
AcasăLocalViaţă pierdută în condiţii misterioase la doar 23 de ani

Viaţă pierdută în condiţii misterioase la doar 23 de ani

Dramă fără margini într-o familie de botoşăneni. Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, unicul fiul al familiei, a murit în condiţii mitserioase.

Tragedia a avut loc în urmă cu câteva zile, când bărbatul a căzut de la etajul 5 al unui bloc din capitală. Acesta a ajuns pe terasa de la parterul imobilului, de unde a fost coborât de salvatori în stare de inconstiență. La fața locului a avut lor o adevărată mobilizare de forțe, însă din păcate, fără succes pentru pacient. Au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, trei ambulanțe SMURD, dar și polițiști.

Botoşăneanul a intrat în stop cardio-respirator și a fost resuscitat de medici aproape o oră. Din păcate, însă, tânărul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.

Trupul neînsuflețit a fost dus la INML, iar poliţiştii bucureşteni au dat vestea cumplită familiei, care a fost chemată de urgenţă în capitală. Polițiștii au făcut cercetarea la fața locului și urmează să lămurească cauzele tragediei. Pentru moment nimeni nu știe exact ce-ar fi putut întâmpla, iar familia este în stare de şoc. Tânărul locuia singur şi nu a dat vreodată semne de depresie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
97 %
1.8kmh
15 %
D
7 °
lun
6 °
mar
5 °
mie
2 °
J
-4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Din obișnuință s-a furat tot și piesele, și ușa, și pereții.

EDITORIAL

Chiar dacă scandalul pe Justiție mai are până să se încheie, se pot trage niscaiva concluzii și se pot face niscaiva speculații privind viitorul...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...