luni, iunie 16, 2025
AcasăNaționalDăncilă, „calamităţi şi dezastre” cu limba română (video)

Dăncilă, „calamităţi şi dezastre” cu limba română (video)

Premierul Viorica Dăncilă a mers ieri în judeţul Bacău în zonele afectate, de inundaţiile din vară. După prestaţia virulentă din Parlamentul European, care i-a adus multe ode şi laude din partea colegilor de partid, premierul Viorica Dăncilă a făcut o sumă de gafe. Premierul i-a „inundat” pe reporteri cu declaraţii bizare. „Am văzut anumite lucruri care nu sunt conforme cu realitatea”, a declarat Viorica Dăncilă, adăugând: „Am fost aici atunci când calamităţile au provocat atâtea dezastre”.

Viorica Dăncilă a pronunţat greşit, de două ori, cuvântul „intemperii”, înlocuindu-l cu eronatul „interperii”, folosind sintagma interperiile vremii” şi ea greşită.

Premierul, despre care putem spune, cu o oarecare certitudine, că nu cunoaşte sensul cuvântului „calamitate”, a continuat: „Vrem să mergem pe prevenire, şi mai puţin pe înlăturarea dezastrelor produse de calamităţi”. „N-am spus că ţara-i predispusă la calamităţi. Am spus că datorită interperiilor vremii am avut calamităţi”. „Ne-am trezit dintr-o dată cu ţara cu mii de calamităţi, cu multe aluviuni şi cu multe probleme create datorită interperiilor vremii”.

Dintre toate gafele grăite ieri de premier, poate cea mai savuroasă este: „Să nu uităm, după decembrie vremea nu ştim cum va fi, în fiecare an a fost vremea foarte capricioasă, vin zăpezile şi atunci putem să ne confruntăm din nou cu situaţiile pe care le-am avut în iunie – iulie”.

Pe pagina de Facebook a Guvernului României, unde au fost postate clipuri cu vizita de lucru a premierului în Moldova, a fost tăiat sunetul în momentele în care Viorica Dăncilă se exprimă nefericit.

Nu este pentru prima oară când se foloseşte această metodă, vizita premierului României la Vatican, unde a fost primită de Papa Francisc, fiind, de asemenea, una „mută”.

Cea mai mediatizată gafă a premierului din ultimul timp a fost făcută în timpul discuţiilor cu europarlamentarii din grupul Socialiştilor şi Democraţilor, la Strasbourg. Dăncilă a spus „protestanţi” în loc de „protestatari”.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23 ° C
23 °
23 °
59 %
1.1kmh
5 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...