luni, august 18, 2025
AcasăNaționalGheorghe Dincă, trimis în judecată pentru săvârșirea a opt infracțiuni

Gheorghe Dincă, trimis în judecată pentru săvârșirea a opt infracțiuni

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru 8 infracțiuni, a anunțat miercuri Parchetul General, care spune că procurorul general interimar Bogdan Licu a confirmat rechizitoriul în cazul „Caracal”. Gheorghe Dincă, aflat în prezent în arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru opt infracțiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni.

Astfel, Dincă este acuzat oficial de procurori că le-a ucis le Alexandra Măceșanu, de 15 ani, și pe Luiza Melencu, de 19 ani.

Comunicatul integral al Parchetului General:

În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal” întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., domnul Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul.

Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G. pentru săvârșirea unui număr de 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori” .

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
19.5 ° C
19.6 °
17.8 °
90 %
2.4kmh
99 %
lun
26 °
mar
26 °
mie
31 °
J
36 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Militărie în taberele airsoft de la Agafton.

EDITORIAL

În goana nebună după bani, guvernanții s-au apucat să taie tocmai de acolo unde de decenii întregi nu au dat prea mult, și anume...

EPIGRAMA ZILEI

Ce fac eu? Ceva firesc: Spun parol sau cip sau tac Iar de mă întrebi ce fac Îți răspund posac: CITESC!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...