duminică, septembrie 14, 2025
AcasăNaționalBeneficiarii biletelor de tratament balnear pot reveni în hoteluri

Beneficiarii biletelor de tratament balnear pot reveni în hoteluri

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru anunță că beneficiarii biletelor de tratament balnear vor putea reveni în hotelurile din staţiuni, începând de miercuri, pentru a începe procedurile de recuperare aşa cum au fost prescrise de medici.

Violeta Alexandru a vizitat, miercuri, un centru de tratament din judeţul Covasna, în contextul în care Societatea de Tratament Balnear şi Recuperarea Capacităţii de Muncă (TBRCM) a reluat activitatea de tratament balnear pentru pensionari, în cele 13 centre din ţară, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice a fost pe teren, de asemenea. La fel şi Directorul General al companiei care gestionează bazele de tratament pentru pensionari (TBRCM). Am vrut să mă asigur personal că totul este pregătit în detaliu pentru ca aceştia să se poată caza şi urma tratamentele în condiţii de siguranţă. (…) Sunt oameni cu diverse afecţiuni, majoritatea pensionari, cărora le doresc odihnă placută şi multă sănătate. Seriile dar şi condiţiile de cazare sunt disponibile atât pe site-ul TBRCM cât şi la casele judeţene de pensii”, a transmis Violeta Alexandru.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
16.7 ° C
17.8 °
16.7 °
66 %
1.8kmh
41 %
D
28 °
lun
19 °
mar
25 °
mie
17 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...