duminică, septembrie 14, 2025
AcasăNaționalPasageri abandonaţi pe aeroportul de la Salcea

Pasageri abandonaţi pe aeroportul de la Salcea

Mai mulți pasageri ai zborului Suceava – Bruxelles de luni, 31 august, de pe Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Salcea au avut neplăcuta surpriză să fie lăsați la sol de Blue Air, compania cu care trebuiau să ajungă la destinație.

Avionul a venit de la București și era aproape plin, astfel încât jumătate dintre cei care erau în aeroport nu au mai putut urca. Unele persoanele aveau bilete cumpărate încă de acum jumătate de an, iar altele de 2-3 luni.

Compania aeriană Blue Air a oferit varianta  zborului de miercuri, 2 septembrie, însă oamenii erau nemulţumiţi că nu vor ajunge la timp la locurile de muncă.

Departamentul de PR al celor de la Blue Air a recunoscut existența acestei probleme, dar a menționat că a fost o chestiune la care nu s-au așteptat, iar pe viitor nu vor mai avea loc incidente de acest fel.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.2 ° C
22.7 °
21.6 °
44 %
8.9kmh
58 %
D
23 °
lun
23 °
mar
26 °
mie
16 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...