miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăNaționalNou acord semnat de liderii coaliţiei de guvernare

Nou acord semnat de liderii coaliţiei de guvernare

Acordul semnat marți seară de liderii coaliției, în urma crizei declanșate de revocarea fostului ministru al Sănătății, prevede că membrii guvernului nu vor mai avea „poziții publice prin care să submineze activitatea și agenda guvernamentală și a membrilor guvernului”.

Documentul, care se numește „Act adițional la Acordul de Guvernare din 21 decembrie 2020”, stabilește, de asemenea, că, înainte de a mai revoca un ministru, șeful guvernului va informa partidul care a propus ministrul respectiv, iar propunerea va fi dezbătută în coaliție.

Coaliția va avea de acum ședințe în fiecare luni, „pentru a asigura implementarea consecventă a programului de guvernare”.

În privința colaborării în Parlament, acordul introduce posibilitatea ca, pe anumite teme care nu sunt în programul de guvernare, partidele coaliției pot iniția discuții și cu alte partide.

„În lipsa consensului în Coaliție pe anumite proiecte legislative sau pe alte teme decât cele cuprinse în programul de guvernare, grupurile parlamentare ale partidelor componente pot acționa în afara Coaliției, cu anunțarea prealabilă a partenerilor, și după refuzul lor de a susține respectivele inițiative”, se arată în textul documentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.6 °
14.4 °
71 %
1.6kmh
97 %
mie
25 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...