vineri, septembrie 19, 2025
AcasăNaționalSalariații din industria de producție termică și electrică se pot pensiona mai...

Salariații din industria de producție termică și electrică se pot pensiona mai devreme

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care extinde posibilitatea de pensionare mai devreme cu 13 ani pentru salariații din industria de producție termică și electrică. Proiectul a înregistrat 302 voturi pentru, unul contra și patru abţineri.

Practic, proiectul de lege prevede că angajaţii care au lucrat cel puţin 25 de ani în industria de producţie de energie termică şi electrică vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani.

În această categorie intră şi minerii şi energeticienii din Complexul Energetic Oltenia. De-altfel, o delegaţie a acestora a fost la parlament, pentru a cere adoptarea acestui proiect. Astfel, statul scapă de plata unor plăţi compensatorii în cazul lor. 4.000 de angajaţi ar urma să fie disponibilizaţi în următorii ani.

Prevederile intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I. Camera Deputaţilor este for decizional.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
14.5 ° C
14.6 °
11.6 °
81 %
2.1kmh
10 %
vin
21 °
S
26 °
D
28 °
lun
27 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...