miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăNaționalMembru AUR prins cu droguri în Parlament

Membru AUR prins cu droguri în Parlament

Un angajat al Senatului a fost prins, vineri dimineață, de către ofițerii SPP, cu un pliculeț de cannabis asupra lui, în timp ce încerca să intre în Parlament. Mircea Gheorgheosu este expert de comunicare și membru AUR. Potrivit g4media.ro, în timpul percheziției corporale, Gheorgheosu a declarat că substanța din pliculeț este marijuana și o folosește pentru consumul propriu.

Poliția Capitalei a transmis că Secția 17 a fost sesizată de SPP, iar substanța găsită asupra angajatului din Parlament a fost trimisă spre examinare.

George Simion, unul dintre co-fondatorii AUR, a transmis că Mircea Gheorgheosu nu va fi ”propunerea de premier” a partidului la viitoarele alegeri. “Aşteptăm desfăşurarea anchetei şi apoi ne vom pronunţa. Cu siguranţa domnul Gheorgheosu nu va fi propunerea noastra pentru prim-ministru”, a afirmat George Simion, pentru News.ro.

Simion se numără printre cei care militează pentru legalizarea ”cânepei românești”. El a declarat, în mai multe rânduri, că susține consumul de cannabis în scop medicinal și, într-un video rostogolit pe rețelele de socializare înainte de alegerile parlamentare din 2020, Simion deplângea soarta cultivatorilor de cânepă românească, spunând că în Europa ea poate fi cultivată, dar în România nu. Simion a fost promovat și pe pagina de Facebook ”Legalizăm”, care susține consumul recreativ de cannabis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
43 %
3.8kmh
48 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...