duminică, iunie 15, 2025
AcasăNaționalCNSU a abrogat procedurile de carantină

CNSU a abrogat procedurile de carantină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunţat marţi adoptarea Hotărârii numărul 16 privind abrogarea procedurilor de carantină a persoanelor în contextul COVID-19. Hotărârea a fost luată ca urmare a încetării stării de alertă pe teritoriul României și ridicării tuturor restricțiilor adoptate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

“Art.1 – Hotărârea Comitetul Național pentru Situații de Urgență nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 31 ianuarie 2022, se abrogă.

Art.2 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora”, se arată în Hotărâre.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, măsurile de relaxare propuse de minister în contextul scăderii cazurilor de COVID și a internărilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.6 ° C
22.6 °
22.6 °
60 %
2.5kmh
38 %
D
23 °
lun
25 °
mar
22 °
mie
24 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...