luni, iunie 16, 2025
AcasăNaționalSancţiuni drastice pentru comercianţii care vând ţigări şi alcool minorilor

Sancţiuni drastice pentru comercianţii care vând ţigări şi alcool minorilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede amendarea şi suspendarea activităţii pentru operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun minorilor.

Astfel, persoanele juridice care vând băuturi alcoolice şi produse din tutun minorilor sub 18 ani vor fi sancţionate cu  „amenda contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere, săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii”, conform propunerii legislative.

Totodată, conform legii promulgate, poate fi dispusă măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor.

Potrivit expunerii de motive a actului normativ este preconizată constrângerea operatorilor economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun să respecte legislaţia care interzice vânzarea acestor produse către minori, precum şi descurajarea minorilor de a cumpăra aceste produse, potrivit adevarul.ro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
23.3 °
50 %
3.3kmh
99 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...