miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăNaționalNATO va aproba patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria...

NATO va aproba patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunțat miercuri în avanpremiera summit-ului NATO, că alianța nord-atlantică va înființa patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia. În cazul României a fost agreată în urmă cu o lună crearea unui grup de luptă, condus de Franța.

Grupurile de luptă ale NATO sunt compuse din circa 1.000 de militari și au rolul de a ajuta statele-gazdă să își pregătească defensiva. Un grup de luptă reprezintă o prezență solidă, cvasi-permanentă a NATO. În acest moment, singurele state est-europene care beneficiază de prezența unor grupuri tactice de luptă multinaţionale NATO sunt Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.

Prezența unui grup de luptă pe teritoriul țării-gazdă nu este condiționată în timp, spre deosebire de prezența trupelor aflate în țara respectivă pe bază de rotație.

„Ne confruntăm cu o nouă realitate pentru securitatea noastră, aşa că trebuie să ne resetăm poziţia de apărare şi descurajare pe termen mai lung”, a încheiat Jens Stoltenberg.

Într-o conferință de presă, acesta a spus că „aliații sunt uniți în sprijinirea poporului curajos al Ucrainei” și că „Putin trebuie să încheie acest război și să participe la diplomație reală”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
51 %
1.7kmh
75 %
mie
22 °
J
21 °
vin
20 °
S
24 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...