miercuri, august 20, 2025
AcasăNaționalPreședintele României va participa la Forumul pentru Pace de la Paris

Președintele României va participa la Forumul pentru Pace de la Paris

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace de la Paris, care are loc în perioada 11-12 noiembrie 2022, a transmis Administrația Prezidențială.

„Sub tematica depășirii crizelor multiple actuale, care au efecte sistemice asupra comunității internaționale, dezbaterile din cadrul Forumului vor fi dedicate unor subiecte de interes major pe agenda internațională, precum conflictele geopolitice cu consecințe globale, agravarea schimbărilor climatice, succesiunea valurilor pandemiei de COVID-19, creșterea inegalităților sociale”, se mai arată în comunicatul citat.

Președintele României va participa la panelul intitulat „Prezent și viitor – gestionarea efectelor crizei multiple asupra populației”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
14.6 °
11.6 °
93 %
1.1kmh
95 %
mie
31 °
J
35 °
vin
22 °
S
23 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pisica de la PSD aşteaptă cuminte afară. Că e mai bine să te ţii departe de politică.  

EDITORIAL

Lingviștii estimează că, de-a lungul timpului, limba română a avut vreo două sute de mii de cuvinte (inclusiv cele ieșite din uz), ceea ce...

EPIGRAMA ZILEI

Când maica Rusie ne cheamă Să ne-amăgim la pieptul ei, Noi ne rugăm la sfinți și zei Să devenim orfani de...mamă!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...