luni, iunie 30, 2025
AcasăNaționalBugetarii ies în stradă după ce măsurile de austeritate îi "ard" la...

Bugetarii ies în stradă după ce măsurile de austeritate îi “ard” la buzunar

Câțiva zeci de angajați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au declanșat, luni, un protest spontan la sediul instituției, pe fondul nemulțumirilor față de măsurile anunțate de guvernul condus de Ilie Bolojan, care vizează tăierea mai multor sporuri, în vederea reducerii deficitului bugetar.

„Protest spontan la MIPE contra tăierilor: Ne trebuie bani europeni, dar angajații care asigură absorbția acestor fonduri trebuie să se «sacrifice» pentru strategia Bolojan de resuscitare a unui buget de stat pe care tot guvernanții l-au adus în starea actuală!”, scrie în mesajul, publicat luni după-amiază de Federația Publisind, care însoțește imaginile video cu protestul angajaților de la MIPE.

Luni dimineață, sute de angajaţi ai Ministerului de Finanțe şi ai administraţiilor judeţene ale ANAF au declanşat proteste spontane pe holurile sau în faţa instituţiilor, nemulţumiţi de intenţia guvernului de a tăia unele sporuri, cum ar fi cel de condiţii vătămătoare, ceea ce, potrivit afirmațiilor acestora, ar duce la diminuarea veniturilor cu aproximativ 700 de lei.

Proiect aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat astăzi ordonanța de urgență care taie sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari. Acesta va fi limitat la 300 lei, pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. În prezent, acest spor este de până la 15% din salariul de bază pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, dar nu mai mult de 1500 de lei brut lunar.

Acesta era așteptat să fie adoptat în ședința de guvern de vineri, dar nu a mai ajuns pe ordinea de zi întrucât lipsea avizul de la Consiliul Economic și Social și cel de la Ministerul Justiției.

La acel moment, Consiliul Economic și Social a retras de pe ordinea de zi proiectul de ordonanță de urgență privind sporurile la solicitarea sindicatelor, care a protestat că proiectul a fost făcut public cu mai puțin de 24 de ore înainte de ședința de guvern.

O altă măsură prevăzută de acest proiect de OUG este reducerea numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar între 1-3 zile lucrătoare, față de 3-10 zile lucrătoare în prezent.

Impactul bugetar al plafonării acestui spor este de aproape 1,35 miliarde de lei, bani în plus la buget în acest an.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
3.2kmh
75 %
lun
22 °
mar
23 °
mie
26 °
J
29 °
vin
32 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...